Se suspendă cursurile! Toate școlile vor fi închise!

Trebuie citite

25 ianuarie

Ministerul Educației, prin OMEN 3097/23.01.2019, a anunțat suspendarea cursurilor în școli din cauza gripei pe data de 25 ianuarie. Săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut caracter epidemic, la fel ca săptămâna anterioară, fapt care a determinat adoptarea acestei măsuri preventive.

Întregul document este disponibil la finalul acestui articol.

În data de 25 ianuarie 2019 se suspendă cursurile în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România.

Cum se recuperează

Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar, stabilite de consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicate ministerului educației naționale

Cine pune în practică

Direcția Generală Educație Timpurie, Învățământ Primar și Gimnazial, Direcția Generală Învățământ Secundar Superior și Educație Permanentă, Direcția Minorității, inspectoratele școlare județene și al Municipiului București, conducerele unităților de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

OMEN 3097/23.01.2019

ORDIN

privind suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar în data de 25 ianuarie 2019

În baza Hotărârii Guvernului României nr. 26/12.01.2017, privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 9 din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OMENCS 5069/2016, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere Adresa Ministerului Sănătății nr. 816/23.01.2019,

Ministerul Educației Naționale

emite prezentul ordin:

Art. 1. În data de 25 ianuarie 2019 se suspendă cursurile în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România.

Art. 2. Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar, stabilite de consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicate ministerului educației naționale

Art. 3. Direcția Generală Educație Timpurie, Învățământ Primar și Gimnazial, Direcția Generală Învățământ Secundar Superior și Educație Permanentă, Direcția Minorității, inspectoratele școlare județene și al Municipiului București, conducerele unităților de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Nicu Cotescu: „Cu atâtea experimente, cerințe, denigrări, obligații, schimbări și implicit pierderea autorității școlare o să ajungem să importăm din orient dascăli!”

Nicu CotescuProfesorul sindicalist Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Învățământului FSE „Spiru Haret” Dolj, vine cu o replică publică la noua...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -